Consiliul Concurenței: Decizia finală a instanței în cazul amenzii petroliștilor, în 2015 sau 2016

Consiliul Concurenței: Decizia finală a instanței în cazul amenzii petroliștilor, în 2015 sau 2016
Publicat: 07/11/2013, 12:57
Actualizat: 31/07/2014, 14:36

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat, joi, că o decizie finală a instanței în ceea ce privește amenda aplicată de instituție, în 2011, companiilor petroliere va fi dată la sfârșitul anului 2015 sau începutul lui 2016.

Consiliul Concurenței a sancționat în 2011 companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products și Lukoil România cu amenzi care cumulează peste 200 milioane de euro, reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010. Companiile au atacat amenzile în instanță.

Autoritatea de concurență a câștigat la Curtea de Apel procesele cu OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol, MOL și Lukoil, pierzând însă cu ENI.

„Trebuie să vedem motivările Curții de Apel, iar de obicei durează câteva luni până când instanța își motivează decizia. Din acel moment, cei care au pierdut pot să facă recurs. Partea proastă este că deja termenele pe care ni le dă Înalta Curte sunt pentru 2015. Dacă venim acum cu o cauză, nu primim termen 2014, ci 2015. Deci, aproape sigur în momentul în care vor veni deciziile de la Curtea de Apel București recursurile vor fi programate de Înalta Curte pentru 2015. Asta înseamnă că nu vom avea un rezultat final înainte de sfârșitul anului 2015, începutul lui 2016”, a spus Chirițoiu la o conferință pe tema concurenței.

Autoritatea de reglementare în domeniul concurenței a constatat că există dovezi că respectivele companii s-au înțeles în perioada 2007-2008 să retragă de pe piață sortimentul de benzină ECO Premium care le genera sub 20% din vânzări și reprezenta mai puțin de 5% din cifra de afaceri.

Sancțiunea reprezintă un record pentru România și singura pe piața carburanților din UE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...